26 ianuarie 2024 este o zi care nu trebuie uitată!
La doar câteva săptămâni de la succesul înregistrat la nivelul Uniunii Europene (UE), care a culminat cu livrarea a peste jumătate de milion de semnături în sprijinul petiției Justice Initiative, Consiliul Europei, din care fac parte 46 de state cu peste 600 de milioane de cetățeni, a votat în favoarea tratării cazurilor de abuz din trecut după modelul Elveției. În consecință, suferința supraviețuitorilor abuzurilor asupra copiilor ar trebui să fie recunoscută oficial în statele membre, cei afectați ar trebui să primească o despăgubire – indiferent de orice termen de prescripție – și ar trebui să aibă loc o anchetă științifică în țările respective.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei face apel la toate statele membre să facă un bilanț al situației violențelor comise în instituțiile publice, private sau religioase împotriva copiilor, pentru a crea condițiile potrivite pentru ca victimele să vorbească. Recomandările revoluționare ale Consiliului Europei corespund cerințelor „Justice Initiative”, lansată de Fundația elvețiană Guido Fluri.
Imediat după vot – raportul privind moțiunea a fost votat în unanimitate, la fel ca și recomandările adresate statelor – a avut loc o conferință de presă a Justice Initiative la Strasbourg, în clădirea care găzduiește Consiliul Europei. Pe lângă raportorul moțiunii, Pierre-Alain Fridez și Guido Fluri, la conferință au participat președintele Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă, Simon MOUTQUIN (Belgia), ambasadorul Elveției la Consiliul Europei, Claude Wild, și patru supraviețuitori.
„Cei care ignoră cazurile de abuz din trecut nu pot combate eficient cazurile de abuz de astăzi și de mâine”, a declarat raportorul elvețian Pierre-Alain Fridez. „În Europa, nu trebuie să mai închidem niciodată ochii la abuzurile asupra copiilor, indiferent dacă au fost victime ale prădătorilor sexuali, ale violenței gratuite sau ale relelor tratamente în instituții publice, private sau religioase care ar trebui să fie refugii sigure”.
„Faptul că Consiliul Europei a decis o reevaluare cuprinzătoare este un moment important pentru supraviețuitorii din întreaga Europă! Comunitatea europeană trebuie să facă tot ce poate pentru a se asigura că cei afectați de abuzurile asupra copiilor primesc o formă de justiție cât timp sunt încă în viață”, spune inițiatorul Guido Fluri.
Decizia Consiliului Europei este un semnal important pentru supraviețuitorii abuzurilor din întreaga Europă. António Grosso, un supraviețuitor în vârstă de 71 de ani din Portugalia, declară: „Această tăcere actuală este inacceptabilă și nedemnă de o democrație precum Portugalia. Dacă Portugalia recunoaște această nedreptate, așa cum cere Consiliul Europei, atunci suntem pe drumul cel bun.”
„Astăzi, 26 ianuarie 2024, mă aflu aici într-o zi foarte importantă, care ne oferă recunoaștere și vizibilitate. O societate avansată, în secolul XXI, nu poate continua să își ascundă crimele și să neglijeze grija față de copiii săi”, subliniază Francisco Javier, o victimă spaniolă în vârstă de 49 de ani. „Toate formele de violență sexuală lasă cicatrici care nu pot fi niciodată șterse. Supraviețuitorii ar trebui să primească mai multă dreptate”. – Supraviețuitoare finlandeză, membră a grupului de apărare a supraviețuitorilor Our Voice.
Comunicatul de presă: Comunicat de presă (RO)
Toate articolele și rapoartele publicate în mass-media: Centrul de presă
Peste 540.000 de cetățeni ai Uniunii Europene semnează o petiție în favoarea legislației propuse pentru prevenirea și combaterea abuzului sexual asupra copiilor
Munca intensă desfășurată de Justice Initiative în ultimele luni a culminat miercuri, 6 decembrie, cu livrarea către autoritățile Uniunii Europene (UE) a semnăturilor în sprijinul petiției care cere o Europă și un internet #safeforkids. Cele peste 540.000 de semnături au fost depuse în cadrul unui eveniment la Parlamentul European în prezența eurodeputaților Hilde Vautmans și Catharina Rinzema, a comisarului european pentru afaceri interne Ylva Johansson și a ministrului spaniol de interne Fernando Grande-Marlaska.
Evenimentul a fost reflectat în presă:
EURONEWS
Amosnews
România Pozitivă
Bistrița News
Gala Societății Civile
Petiția cere Uniunii Europene să adopte măsuri de protecție a copiilor împotriva abuzurilor sexuale în mediul online. În 2022, au existat 32 de milioane de raportări de suspiciuni de exploatare sexuală online a copiilor, dintre care peste 1,5 milioane în UE, iar în mod alarmant, Europa a devenit punctul central pentru distribuția și comerțul cu imagini care prezintă conținut sexual. Acest lucru trebuie să se schimbe, iar legislația propusă de Uniunea Europeană are puterea de a face acest lucru.
Pentru a demonstra sprijinul publicului din Uniunea Europeană, supraviețuitori din toate țările UE și 40 de organizații partenere care luptă pentru drepturile copilului, conduse de Justice Initiative, un program al Fundației Guido Fluri, au lansat această petiție la nivel european. În ultimele șase luni, organizațiile au reușit să strângă semnături din toate țările membre ale UE – din Spania până în Germania, din Grecia până în România, din Finlanda până în Suedia și multe altele. Cu peste 540.000 de semnături, petiția arată că majoritatea cetățenilor doresc de urgență un sprijin sporit pentru supraviețuitori și o protecție sporită a copiilor împotriva abuzurilor sexuale, în special în mediul online.
Justice Initiative este o mișcare europeană ce are ca scop oprirea, recunoașterea și prevenirea abuzurilor asupra copiilor din Europa. Societatea civilă din România s-a alăturat inițiativei pentru a aduce dreptate victimelor abuzate fizic, psihic, emoțional și sexual în căminele și orfelinatele comuniste.
Informații generale
Misiunea grupului Justice Initiative este de a restabili dreptatea pentru victimele abuzurilor asupra copiilor din Europa.
Europa a încălcat protecția copiilor timp de zeci de ani: sute de mii de copii și tineri au devenit victime ale exploatării, maltratării și abuzului sexual. În câteva țări din Europa s-au făcut eforturi pentru a le remedia suferința. În majoritatea țărilor, o confruntare serioasă cu abuzul nu a avut loc până în prezent.
În acest context, grupuri de victime, cadre universitare și ONG-uri din toată Europa și-au unit forțele pentru a formula o inițiativă politică comună, Justice Initiative. Inițiativa atrage atenția colectivă asupra unei părți suprimate a istoriei și asupra victimelor care suferă și astăzi din cauza abuzului și a lipsei de recunoaștere publică. Inițiativa are scopul de a privi în trecut, dar mai ales de a avea un efect asupra viitorului.
Expoziție la București, România
Exhibition SHAME – Victime ale abuzului asupra copiilor își împărtășesc poveștile
Implică-te
Istoria abuzivă și dureroasă a copiilor din orfelinatele comuniste a fost redusă la tăcere în ultimii 30 de ani. În demersul nostru de a aduce recunoaștere supraviețuitorilor avem nevoie de voci care să facă auzite poveștile din acea perioadă întunecată a României.
Scrie-ne la adresa romania@justice-initiative.eu dacă dorești să te alături inițiativei noastre!
Copiii statului, între trecut și viitor. Câteva reflecții asupra sistemului de protecție specială
În decembrie 2006, președintele de atunci al României, domnul Traian Băsescu, a condamnat regimul comunist, descriindu-l drept ilegitim și criminal. Raportul comisiei prezidențiale în baza căruia a fost condamnat regimul comunist este un document lung și complex, de peste 600 de pagini, în cuprinsul căruia sunt abordate toate marile teme ale comunismului românesc. Închisorile și tortura, partidul unic și propaganda, învățământul, statutul minorităților, interzicerea avorturilor, rezistența din munți ș.m.a. sunt analizate cu atenție la detalii și pătrundere. Din tot acest univers descris de autori, apăsător pentru toți cei care au trăit acele vremuri de tristă amintire, lipsește o temă importantă, esențială pentru înțelegerea societății noastre: lumea orfelinatului românesc. Tristă și grăitoare abordare a uneia dintre cele mai cinice politici publice a statului român de către unii dintre istoricii și cărturarii săi de frunte. Interpretat într-o cheie strictă, acest detaliu aparent irelevant este echivalent cu un al doilea abandon al copiilor vulnerabili din România.
O incursiune în istoria recentă a sistemului de protecție a copilului este mai mult decât necesară, căci ceea ce s-a întâmplat după 1989 în orfelinate continuă, într-o măsură deloc de neglijat, un tip de practică care are o vechime apreciabilă. Mentalitățile, comportamentele și tipul de pedagogie funcționale în anii ‘70-’80 nu au dispărut complet în 1989. Nici nu avea cum să se întâmple așa ceva. Ele au persistat încă o bună perioadă de timp în anii scurși din 1989 și până astăzi. Pentru a înțelege mai bine de ce sistemul de protecție a evoluat într-o anume direcție, complet degradantă pentru ființa umană, trebuie precizate câteva dintre momentele sale esențiale:
A. Adoptarea Decretului nr. 770 din 1966 a fost factorul declanșator pentru nenumătare tragedii și drame, care au marcat societatea noastră. Interzicerea avortului a afectat femeile și familiile din țară. Urmările au fost extrem de brutale: peste 10.000 de femei au decedat în urma avorturilor făcute pe ascuns, în condiții improprii, numărul copiilor nedoriți a crescut exponential și abandonul devine fenomen de masă.
B. Adoptarea Legii nr. 3 din 1970, prin care este încurajată abandonarea copiilor în instituțiile statului. Copiii nedoriți de părinți, din motive personale și de natură economică, sunt lăsați în leagăne, orfelinate și centre pentru copiii cu handicap. În primii 5 ani de după adoptarea Decretului 770/1966 se nasc peste 2.000.000, perioada de vârf a demografiei românești. Copiii născuți în acești ani capătă numele de decreței.
C. La sfârșitul anilor ’70, începe fenomenul adopției internaționale. Timid la început, și mediat la cel mai înalt nivel al statului, acesta capătă amploare în primii ani ai tranziției românești. Estimări neoficiale menționează că ar fi vorba de peste 20.000 de copii adoptați de străini în primii 3 ani care au urmat Revoluției din 1989. Adopția internațională este stopată în anul 2001, la presiunile instituțiilor europene, în contextul procesului de aderare al României la UE. Baroneasa Emma Nicholson, fost raportor al Parlamentului European pentru România și monitor al progreselor înregistrate de țara noastră, menționa faptul că adopțiile de copii români au îmbogățit firmele intermediare, suma vehiculată pentru primii zece ani ai tranziției fiind de peste 1 miliard de dolari.
D. Interesul presei pentru universul orfelinilor a fost mare încă de la începutul tranziției, însă s-a concentrat pe elementele senzaționale, care vindeau ziarele. Abia în ultimii 10 ani au început să fie studiate problemele structurale ale sistemului de protecție: violența instituțională, practica răspândită a administrării de neuroleptice, abuzurile sexuale, rețelele de prostituție și adopțiile ilegale. Perspectiva a devenit una a duratei lungi a sistemului, fiind urmărite fenomene precum violența, abuzurile sexuale și traficul de persoane petrecute în ultimele decenii.
E. În ultimii 15 ani, organizațiile neguvernamentale se dezvoltă și devin capabile să pună presiune asupra instituțiilor care conduc sistemul de protecție, fiind parte importantă în procesul de elaborare a politicilor sociale specifice. Mulți tineri care au cunoscut experiența instituționalizării se implică în demersuri de recuperare a memoriei instituției de ocrotire și au initiative referitoare la investigarea abuzurilor petrecute în orfelinatele lui Ceaușescu și în centrele de plasament ale tranziției. Mărturiile despre abuzuri se înmulțesc. Relele tratamente aplicate tinerilor internați în căminele-spital din anii ’80 sunt documentate de cercetătorii IICCMER și se depun sesizări penale pentru moartea a 777 de minori în căminele-spital din Cighid, Păstrăveni și Sighet în anii ’80.
În cuprinsul raportului menționat la început, la pagina 181, sunt menționate 41 de tipuri de tortură (abuz) din anchete, din închisori și din lagărele de exterminare. Unele dintre aceste forme de abuz erau folosite și în casele de copii. O listă cu tipurile de violență utilizate în casele de copii (centrele de plasament) și în căminele spital ar fi o dovadă că imaginația violenților de care dădeau dovadă cei care torturau: umflatul botului, castana, perciuneala, bronzatul la neon, bătutul covoarelor la miezul nopții, spălatul toaletelor la miezul nopții, 500 de genuflexiuni, cu dulapul pe scări, bătaia cu papucul la palmă, tunsul în scară ș.m.a.
Acei ani mai relaxați ai dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, adică în perioada cuprinsă între sfârșitul anilor 60 și începutul anilor 70, se puneau bazele și se trasau limitele politico-morale ale fenomenului pe care îl putem numi, pe urmele lui Alexandr Soljenițîn, Arhipeleagul Orfelinat. Acest imens spațiu, cu cele peste 700 de instituții de îngrijire a copiilor, cu zeci de mii de angajați și cu peste 100.000 de copii la finalul regimului Ceaușescu era, în fapt, un laborator al experimentului social care era în desfășurare de decenii. Scopul acestui demers era crearea omului nou, așa cum îl percepea regimul comunist: devotat total conducătorilor regimului și implicat în construirea paradisului socialist. Dimensiunile umane exacte ale acestui mecanism instituțional nu sunt cunoscute, deoarece statisticile românești nu au fost niciodată precise, în acea epocă înregistrându-se nenumărate intervenții asupra datelor generale ale societății. O estimare prudentă, bazată pe datele existente, indică faptul că cel puțin 500.000 de copii au trecut prin instituțiile de protecție în ultimii 75 ani.
De-a lungul timpului, toate societățile au trecut prin evenimente istorice care au lăsat în urmă dosare sociale nerezolvate și un număr foarte mare de oameni traumatizați. Una dintre temele cele mai delicate din orice societate este cea a situației copiilor aflați în grija statului. Pentru o lungă perioadă, această problemă a fost un subiect tabu, autoritățile considerând că este mai bine să nu se vorbească despre ea. Nicio societate, oricât de avansată, nu a scăpat de ea. Irlanda, Norvegia, Marea Britanie și Australia, țări aflate în avangarda lumii, au trecut prin procese ample de investigare și de recunoaștere a abuzurilor îndurate de copiii îngrijiți în instituțiile de stat. În aceste ţări revendicările asociaţiilor formate din foști beneficiari ai sistemului de protecție sunt inclusiv de natură financiară, prin programe de compensare (‘redress and compensation’, în limba engleză) a celor care au fost abuzaţi.
Ascunse opiniei publice pentru mult timp, abuzurile petrecute în orfelinate/case de copii/centre de plasament au fost scoase la suprafață prin intermediul investigațiilor jurnalistice curajoase și al mărturiilor unor victime. Martorii și jurnaliștii au dezvăluit defecțiunile sistemului de protecție. A fi copil al statului însemna, în fapt, al nimănui. Investigarea și recunoașterea abuzurilor nu înseamnă, automat, că fapte reprobabile nu se vor mai petrece, ci reprezintă o garanție simbolică că aceste fapte nu vor mai fi ascunse și că cei care le-au comis vor fi trași la răspundere.
Copyright Daniel Rucăreanu

Fotografie realizată de Simone Padovani
Mărturie Sîrmanca Fekete
Mărturia pe care Sîrmanca Fekete, reprezentanta României, a relatat-o în fața Consiliului Europei în sprijinul moțiunii înaintate de Justice Initiative. Mai multe despre experiențele trăite de Sîrmanca la Cighid găsiți în reportajul Euronews.
,,Bună ziua! Numele meu este Sirmanca Fekete din România. Am 37 de ani și sunt mama a 2 copii pe care îi cresc singură. Ei sunt singura mea mândrie și motivul pentru care trăiesc.
Povestea mea începe în timpul comunismului lui Ceaușescu. În 1988, când aveam 3 ani, am fost dusă într-un cămin pentru persoane cu handicap, deși nu eram deloc handicapată. Eram doar puțin mai slabă decât alți copii de vârsta mea. Dar Ceaușescu vroia o țară plină de copii puternici și sănătoși. Cei care păreau slabi nu erau considerați folositori și, astfel, erau trimiși în instituții ca să murim.
Această instituție numită Cighid, cu aproape 100 de copii, era de fapt un leagăn al morții. Nimeni nu ne ținea în brațe și nu se jucau cu noi. Ne legănam singuri înainte și înapoi. Asistentele nu ne dădeau haine, eram dezbrăcați, nu exista încălzire, primeam doar puțină mâncare foarte rea și eram lăsați în întuneric împreună cu șobolanii care ne mâncau de vii. O amintire urâtă pe care o am este aceea că noi, copiii, plângeam mult pentru că asistentele ne lăsau goi în paturi pline cu urina noastră și în fecalele noastre. Mulți dintre noi au fost, de asemenea, bătuți si violați de o parte din personal, iar noi eram prea mici ca să ne apărăm singuri. Asta s-a întâmplat acum 33 de ani, dar și astăzi am coșmaruri și mi-e foarte frică de întuneric. Fiica mea mă trezește noaptea și îmi spune că strig „nu mă bateți”.
Am fost salvați după 3 ani, la revoluție, când s-a schimbat directorul de la Cighid și a venit domnul Oancea Pavel. De atunci copiii nu au mai murit.
Din pacate felul în care s-au purtat cu mine mă afectează până astăzi. Pentru că nimeni nu s-a ocupat niciodată de mine, am dificultăți în viața mea. Am probleme în a avea încredere în oameni și nu îmi fac ușor prieteni. Am probleme financiare, iar recent m-au amenințat că îmi taie curentul și că mă dau afară din apartamentul social în care locuim. Iar când soțul meu m-a părăsit în urmă cu 1 an, am intrat in depresie si am încercat să mă sinucid pentru că încă o dată m-am simțit abandonată.
Recent am aflat că fosta directoare a instituției din perioada comunistă încă lucrează ca medic. Nu se simte vinovată, nu îi pare rău pentru ce a făcut și nimeni nu face nimic. Aproape o jumătate de milion de copii au fost în astfel de instituții și nimeni nu știe câți dintre ei au murit sau dacă au nevoie de ajutor. De aceea este atât de important să reevaluăm istoria și să oferim suport victimelor ca mine. Dar din păcate mi-e frică ca în continuare nu se va face nimic de către statul roman. Așa că vă rog pe voi, cei din sală care sunteți români să ne ajutați.
La Cighid au murit 138 de copii în 2 ani din cauza lipsei mâncării și a infecțiilor. Uneori mă duc să-i vizitez la cimitir și mă întreb de ce m-a salvat Dumnezeu tocmai pe mine. Dar sunt foarte bucuroasă că sunt o supraviețuitoare și știu că într-o zi vreau să fiu îngropată în același loc, pentru a fi pentru totdeauna alături de prietenii mei.’’
Articole presă
Aflați cele mai recente știri despre Inițiativa pentru justiție.
Noutăți despre expoziție
Una din modalitățile de a spori vizibilitate acestui demers internațional este prin intermediul expoziției SHAME – European Stories, care reunește 100 de chipuri și poveștile lor despre abuzurile personale trăite în copilărie. Simone Padovani, jurnalist și fotograf premiat internațional, a călătorit în 19 țări din Europa și a colectat istorisiri de viață ale victimelor. Astfel, expoziția include zeci de fotografii cu persoane care au experimentat diferite forme de abuz în copilărie, din țări precum Franța, Italia, Germania, Elveția, Irlanda, Spania, Grecia, Slovenia, Belgia, Kosovo, Polonia, Finlanda, Olanda, Austria, Norvegia, România, Portugalia, Suedia, Danemarca – țări cu istorii și contexte de viață diferite, dar care de zeci de ani au în comun nedreptatea și durerea faptelor de abuz asupra copiilor.
În 2022 expoziția a fost lansată către publicul larg prin vernisajul din cadrul Bienalei de la Veneția.
Expoziția itinerantă ajunge în București, în perioada 15 februarie-15 martie 2023. Poveștile și portretele supraviețuitorilor vor fi expuse în stația de metrou Piața Unirii 1, cea mai circulată stație de metrou din capitală.
Următoarele opriri ale Expoziției SHAME- European Stories sunt în Roma, Bilbao, Paris și Koln.